Testimonial Dragos Stoica
Cand nimic nu merge si toate sunt cu susul in jos, vrei sa evadezi macar la sfarsit de saptamana….
Pe Valea Prahovei as fi prea indraznet sa incerc, pentru ca sigur, la intoarcere, as intarzia la serviciu. Spre Moldova, la munte, e prea departe. Fagaraş, Herculane, Baile Felix, la fel. Unde sa ma catar pe munte si sa ma plimb cu bicicleta fara sa o car cu masina, sa dorm in aer curat in afara Bucurestiului, cel poluat si aprig tranzitat de masini, cu sau fara EURO?
Aud ceva de Balotesti. Bun! Ce poate sa fie in Balotesti pe DN1? Vreo carciumă, vreo taverna, un spatiu unde cetatenii cu ”pretentii”, plictisiti de bone, isi lasa odraslele sa tipe in vreo groapa de nisip, numind asta educatie.
Ei bine, nu despre asta e vorba. In Balotesti, ceva mai departe de asfalt, pe strada Cantonului, in padure exista o gura de rai…de eden, Edenland Park. Amenajat in padure, parcul te surprinde de la intrare, unde trebuie sa lasi masinuta zgomotoasa intr-o parcare pazita in plin camp. In liniste si pace, deplasarea se face pe o alee pietruita ingrijit, care duce catre inima padurii, acolo unde descoperi ce activitati placute ti se ofera.
Ciufut din fire, cu un inceput prost de zi, alternez intre a juca tenis de masa sau a ma plimba cu bicicleta in liniste pe aleile pietruite departe de zgomotul Herastraului sau al altor “oaze” inundate de galagiosi. Descopar traseele de alpinism din copaci, o adevarata retea de stradute suspendate. Vad de la copii asistati de instructori, pana la tineri si mai putin tineri care se zbenguie lunecand pe o tiroliana sau zburand prin aer pe vreo plasa ancorata.
Ma reped la un traseu mediu, asistat de un instructor care imi explica ce si cum…De vis! Aflu ca exista un perete de escalada. Un pic obosit, ma apuc si de marele examen pe perete. Nu-i usor…dupa 40 de ani! Zambesc: parca as fi Tom Cruise in Misiune Imposibila. E adevarat ca sunt cateva deosebiri “marunte”. Sa trecem peste.
Dupa misiunea imposibila de urcare a peretelui, cobor si descopar tir cu arcul, airsoft si paintball. Aaaa….aici e de mine! De mic am devorat, pe video, filmele cu Agentul 007, de la Sean Connery pana in prezent. Trag cu arcul si cu arma din toate pozitiile, apoi ma arunc in perimetrul de paintball intr-o echipa formata spontan. In costumele de camuflaj inchiriate, ma simt ca Chuck Norris in Vietnam.
Scap de confruntare şi ajung la grajdurile cu cai. Vad copii care se plimba pe ponei, insotiti pe aleile din padure. Ma imprietenesc cu Gyuri, un cal alb, balan care ma conduce in padure intr-o experienta cel putin haiduceasca: galop pe drumuri forestiere, plimbare in gasca de 4-5 cai, la pas si la trap prin padure acompaniati de ciripitul pasarelelor.
Ajungem inapoi la grajd si multumim pentru experienta unica. In manejul din apropiere se predau lectii de echitatie. Numai cei avansati pot merge in pădure calare.
Nu departe, descopar restaurantul. Dupa atata efort, mirosul imbietor ma cheama sa comand tot felul de bunatati. Dupa ce pun burta la cale cu ceva peste si niste “minunate porcarii”, ajung la concluzia ca toate acestea, inclusiv pestele trebuie sa mai si inoate. Vinul alb, sec si rece raspunde provocarii si inchide un festin binemeritat.
Parca am fost in concediu, dar nu e asa. Sunt cu masina pe care trebuie sa o las aici. Casutele din copaci imi dau raspunsul: cazare in padure fara tantari si alte gaze. Casute in copaci cu acoperis de stuf la 2-3 metri de sol. Ma simt doborat de bine si ma cazez. Dimineata ma trezesc inviorat. Iau micul dejun si ajung in 30 de minute in Bucuresti.
Concluzia? Au fost o zi si o noapte de poveste…