Motivul pentru care Februarie are doar 28 de zile poate fi regasit in Roma antica.
In secolul al 8-lea i.Hr cand romanii foloseau calendarul lui Romulus, ce se forma doar din 10 luni si incepea cu luna Martie si se termina cu Decembrie, Ianuarie si Februarie nici nu existau. Calendarul avea doar 304 zile si anotimpul rece, iarna, era o perioada de care nu se tinea cont. Aceasta situatie se datora faptului ca, in practica, calendarul era folosit ca masuratoare a timpului pentru plantare si recoltare. Pentru fermieri, iarna nu era de interes, astfel ca pentru 61 de zile din an, la intrebarea “Ce luna este?” se putea raspunde in mod corect cu “Niciuna.”
Regele Numa Pompilius considera ca era stupid sa se neglijeze 1/6 din an, astfel ca in anul 713 i.Hr a sincronizat calendarul cu cele 12 cicluri lunare, insemnand o perioada de aproximativ 355 zile. In acest mod s-au creat lunile Ianuarie si Februarie. Ele au fost adaugate la finalul calendarului, ceea ce facea ca Februarie sa fie ultima luna din an.
Romanii erau profund superstitiosi si credeau ca numerele pare (2, 4, 6, 8) aduceau ghinion si permiteau spiritelor rele sa-i atace. Pentru a-i impaca, regele Numa Pompilius, a incercat sa atribuie fiecarei luni din calendar un numar de zile impar. Totusi, ca sa pastreze ciclul de 355 de zile, o luna trebuia sa aiba numar de zile par. Februarie, fiind ultima luna din an, a fost cea careia i s-au dat 28 de zile.
Chiar si asa, un calendar cu 355 zile avea neajunsurile lui. Dupa un timp, anotimpurile si lunile s-au desincronizat. Vara cadea in Octombrie, iar iarna incepea in Iunie. Pentru a se alinia, romanii introduceau in calendar, din cand in cand, o luna noua, cu 27 de zile, numita in latina Mercedonius sau Intercalaris. Romanii stergeau din calendar ultimele zile ale lunii Februarie si incepeau luna noua pe 24 Februarie.
Si acest sistem avea defectele sale. intrucat luna corectoare era introdusa in calendar in baza predictiilor aleatorii ale preotilor. Acestia, fiind si politicieni, au ajuns sa abuzeze de privilegiu si intarziau folosirea lunii corectoare cu scopul de a negocia conditii favorabile in diverse aliante.
Astfel, s-a ajuns ca in perioada lui Iulius Caesar, romanii sa nu mai stie ordinea lunilor. Iulius Caesar si-a propus sa rectifice situatia si a reformat calendarul, inspirandu-se dupa cel solar egiptean. Pentru a se resincroniza, a necesitat ca anul 46 i.Hr sa aiba 445 de zile. Noul calendar s-a aliniat cu ciclul solar si i-au fost adaugate cateva zile pentru a ajunge la 365 de zile (durata rotatiei Pamantului in jurul Soarelui). Februarie si-a pastrat cele 28 de zile si a devenit a doua luna din an.
Totusi, o rotatie completa a Pamantului in jurul Soarelui dureaza in mod exact 365,24 de zile. Acest timp extra, de 0,24 zile, compune aproape 1 zi intreaga o data la fiecare 4 ani. Astfel o data la 4 ani, Februarie are 29 zile, anul fiind cunoscut ca an bisect. Dar, pentru ca 0,24 zile x 4 nu reprezinta chiar o zi intreaga, pentru a se pastra sincronizarea intre anul calendaristic si cel sezonier, o data la fiecare 100 de ani, se renunta la anul bisect.